Meniu Toggle menu

10 moduri în care catolicii pot trăi Anul Credinţei

Pentru a marca a 50-a aniversare a Conciliului Vatican II şi a 20-a aniversare a Catehismul Bisericii Catolice, Papa Benedict al XVI-lea a anunţat un An al Credinţei, începând din 11 octombrie 2012 până pe 24 noiembrie 2013. Scopul este întărirea în credinţă a catolicilor şi atragerea lumii la credinţă prin exemplul lor.

Episcopul David Ricken de Green Bay, Wisconsin, preşedintele Comitetului pentru Evanghelizare şi Cateheză din cadrul Conferinţei Episcopale Americane, oferă „10 moduri în care catolicii pot trăi Anul Credinţei”. Le redăm cu mici adaptări după materialul publicat de Conferinţa Episcopală Americană.

Pornind de la indicaţiile date de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a Vaticanului, unele dintre aceste sugestii sunt de fapt îndatoriri ale catolicilor; altele pot fi adoptate de catolici în orice perioadă, în special pe timpul Anului Credinţei.

1. Participaţi la Sfânta Liturghie. Anul Credinţei urmăreşte să promoveze o întâlnire personală cu Isus. Aceasta are loc cel mai direct în Euharistie. Participarea frecventă la Liturghie ne întăreşte credinţa prin Scripturi, prin Crez, prin celelalte rugăciuni, prin muzica sacră, prin predică, prin primirea Împărtăşaniei şi prin apartenenţa la o comunitate de credinţă.

2. Mergeţi la Spovadă. Pe lângă participarea la Liturghie, catolicii găsesc tărie şi cresc în profunzime în credinţa lor prin frecventarea Sacramentului Penitenţei şi Reconcilierii. Spovada îi îndeamnă pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu, să îşi exprime părerea de rău pentru căderile lor şi să îşi deschidă vieţile faţă de puterea harului vindecător al lui Dumnezeu. Spovada iartă rănile trecutului şi oferă tărie pentru viitor.

3. Citiţi vieţile sfinţilor. Sfinţii sunt exemple dincolo de timp de trăire a unei vieţi creştine, fiind o sursă inepuizabilă de speranţă. Ei nu doar au fost păcătoşi care au încercat să se apropie tot mai mult de Dumnezeu, ci ne şi învaţă modalităţi prin care o persoană îl poate sluji pe Dumnezeu: învăţând, prin activitate misionară, caritate, rugăciune sau pur şi simplu căutând să facă voia lui Dumnezeu în acţiunile şi deciziile din viaţa de zi cu zi.

4. Citiţi zilnic din Biblie. Scriptura oferă acces direct la Cuvântul lui Dumnezeu şi ne relatează istoria mântuirii neamului omenesc. Catolicii se pot ruga cu Scriptura (prin lectio divina sau alte metode) pentru a deveni mai acordaţi pe frecvenţa Cuvântului lui Dumnezeu. Biblia este obligatorie pentru a creşte în Anul Credinţei.

5. Citiţi documentele Conciliului Vatican II. Conciliul Vatican II (1962-1965) a generat o deosebită înnoire a Bisericii. A avut impact asupra modului de celebrare a Liturghiei, asupra rolului laicilor, asupra înţelegerii Bisericii privitor la ea însăşi şi la relaţia ei cu alţi creştini şi ne-creştini. Pentru a continua această înnoire, catolicii trebuie să înţeleagă ceea ce a învăţat Conciliul şi cum poate el îmbogăţi vieţile credincioşilor.

6. Studiaţi Catehismul. Publicat exact la 30 de ani după începerea Conciliului Vatican II, Catehismul Bisericii Catolice acoperă teme privind credinţa, învăţătura morală, rugăciunea şi Sacramentele Bisericii Catolice într-un singur volum. Este o resursă pentru a creşte în înţelegerea credinţei. O altă resursă de ajutor este Compendiul Catehismului Bisericii Catolice şi celelalte catehisme apărute.

7. Faceţi voluntariat în parohie. Anul Credinţei nu se reduce doar la studiu şi reflecţie. Temelia solidă oferită de Scriptură, Conciliu şi Catehism trebuie să fie tradusă în practică. Parohia este un loc excelent de pornire, şi darurile fiecărei persoane pot să ajute la zidirea comunităţii. Cu toţii sunt bine veniţi să slujească ospitalitatea, să cânte la Liturghie, să citească lecturile, să se ocupe de cateheză şi în alte roluri în viaţa parohiei.

8. Ajutaţi-i pe cei nevoiaşi. Vaticanul îi îndeamnă pe catolici să doneze organizaţiilor caritabile şi să facă voluntariat în sprijinul celor săraci în Anul Credinţei. Aceasta înseamnă a-l întâlni personal pe Cristos în cei săraci, marginalizaţi şi vulnerabili. Ajutându-i pe alţii catolicii ajung faţă în faţă cu Cristos şi în plus se oferă un exemplu de urmat pentru restul lumii.

9. Invitaţi un prieten la Liturghie. Poate că Anul Credinţei este global în scopul lui, urmărind o înnoire a credinţei şi evanghelizării pentru întreaga Biserică, dar schimbarea începe de la nivelul local. O invitaţie personală poate să marcheze un moment de cotitură pentru cineva care s-a îndepărtat de credinţă sau se simte înstrăinat de Biserică. Cu toţii cunoaştem astfel de persoane, astfel că fiecare putem să adresăm o astfel de invitaţie la întoarcerea acasă.

10. Transpuneţi Fericirile în viaţa cotidiană. Fericirile (Matei 5,3-12) oferă un mod extraordinar de trăire creştină. Înţelepciunea lor îi poate ajuta pe toţi să fie mai umili, răbdători, drepţi, transparenţi, iubitori, iertători şi liberi. Tocmai de exemplul credinţei trăite este nevoie pentru a-i atrage pe oameni la Biserică în anul ce se aşterne înaintea noastră.

One Response

  1. Doamne, iti multumim ca ne luminezi calea spre Tine cu acesti pasi, pe care i-am uitat.
    Daruieste-ne dorinta si taria de a-i urma si de a ajunge la desavarsirea pentru care ne-ai creat.

Opinii, gânduri, întrebări...