Meniu Toggle menu

Anul credinţei (11 Octombrie 2012 – 24 Noiembrie 2013)

Sfântul Părinte ne-a oferit oportunitatea să ne înmulţim cunoştinţele şi participarea în Credinţă. Ce trebuie să ştim însă despre acest an semnificativ?

Anul trecut, Papa Benedict al XVI-lea anunţa pentru Biserica Catolică un “An al Credinţei” în perioada Octombrie 2012 – Noiembrie 2013. Momentul deschiderii acestui an a fost ales pentru a coincide cu alte trei momente importante din viaţa Bisericii:

1. Aniversarea a 50 de ani de la deschiderea lucrărilor Conciliului Vatican II (îl vom nota de aici cu CV II);
2. În urmă cu 20 de ani a fost lansat Catehismul Bisericii Catolice;
3. A XIII-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, ce urmează să se întrunească în Vatican între 7 şi 28 octombrie.

Ce este “Anul Credinţei“? De ce să fie deschis acum? De ce este asociat cu cele trei evenimente? Cum poate participa un catolic obişnuit în acest “An al Credinţei“?

Anul Credinţei

Pentru început trebuie să ne reamintim ce este de fapt, credinţa: este atât conţinutul a ceea ce credem, cât şi actul prin care consimţim la realitatea din spatele acelui conţinut. Prea filosofic? Mai practic: atunci când rostim Crezul în timpul Sfintei Liturghii, proclamăm atât adevărurile de credinţă ale Bisericii (conţinutul), dar afirmăm şi acceptarea acestei credinţe (actul).

Pe durata “Anului Credinţei” Biserica îşi concentrează energiile faţă de ambele aspecte: conţinutul credinţei, cât şi consecinţele acceptării şi trăirii acestei credinţe. Anul 1967 a fost declarat de către Papa Paul al VI-lea ca An al Credinţei, pentru a comemora cel de-al XIX-lea centenar de la martiriul Sfinţilor Petru şi Pavel. Dorea la acea vreme, la câţiva ani după CV II, ca Biserica să facă o mărturisire autentică şi sinceră a aceeaşi credinţe propovăduite de cei doi Apostoli.

Papa Benedict descrie “Anul Credinţei” în Porta Fidei – Scrisoarea Apostolică ce a anunţat acest an deosebit – ca o chemare la o convertire autentică şi reînnoită faţă de Dumnezeu, Salvatorul lumii (Porta Fidei, 6). Într-un anumit fel, acest An al Credinţeieste o continuarea a temei imperative a pontificatului Papei Benedict al XVI-lea: întâlnirea lui Isus Hristos în Biserica Catolică. În “Deus Caritatis Est” (Dumnezeu este Iubire), Sfântul Părinte afirmă: “La începutul faptului de a fi creștin nu se găseşte o decizie etică sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o persoană, care dă vieţii un orizont nou şi totodată orientarea ei decisivă.” (Deus Caritatis Est 1). Anul Credinţei intenţionează să cheme oamenii la acea întâlnire, să o aducă la deplinătate şi apoi să o împărtăşească.

Sinodul şi Catehismul

Începutul “Anului Credinţei” la data de 11 Octombrie nu este întâmplător. Reprezintă atât aniversarea a 50 de ani de la deschiderea CV II, cât şi celebrarea a 20 de ani de la publicareaCatehismului Bisericii Catolice. Prin alegerea acestei date, Sfântul Părinte subliniază importanţa acestor recente repere în Istoria Bisericii, cât şi importanţa lor în celebrarea “Anului Credinţei“.

În opinia Papei Benedict – dar şi a predecesorilor săi – interpretarea adecvată a CV II este esenţială pentru revitalizarea Bisericii. De fapt, Suveranul Pontif îl citează pe Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea sa apostolică, scriind:

Am considerat că a iniţia Anul Credinţei, în coincidenţă cu aniversarea a cincizeci de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II, poate să fie o ocazie propice pentru a înţelege că textele lăsate ca moştenire de părinţii conciliari, conform cuvintelor Fericitului Ioan Paul al II-lea, “nu îşi pierd valoarea lor şi nici vigoarea lor. Este necesar ca ele să fie citite în manieră corespunzătoare, să fie cunoscute şi asimilate ca texte calificate şi normative ale Magisteriului, în cadrul Tradiţiei Bisericii… Simt mai mult ca oricând obligaţia de a arăta Conciliul ca marele har de care Biserica a beneficiat în secolul al XX-lea: în el ne este oferită o busolă sigură pentru a ne orienta în drumul secolului care se deschide.” Intenţionez şi eu să reafirm cu forţă ceea ce am afirmat cu privire la Conciliu la puţine luni după alegerea mea ca Succesor al lui Petru: “Dacă îl citim şi îl receptăm conduşi de o hermeneutică justă, el poate să fie şi să devină tot mai mult o mare forţă pentru mereu necesara reînnoire a Bisericii.” (Porta Fidei 5)

Astfel, trebuie să revenim la documentele CV II şi să muncim pentru a le înţelege şi trăi în mod autentic. Şi aici intervine rolulCatehismului: acesta reprezintă pentru Sfântul Părinte nu doar o prezentare frumoasă a conţinutului Credinţei, ci şi un “rod autentic” (PF 4) al CV II. Cu alte cuvinte, dacă Biserica este credincioasă chemării părinţilor sinodali, acest lucru va duce la rezultate surprinzătoare, precum Catehismul.

Sinodul Episcopilor

Deschiderea “Anului Credinţei” coincide şi cu Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, ce se vor reuni la Vatican între 7-28 Octombrie, cu tema: “Noua evanghelizare şi transmiterea credinţei creştine”. Acest lucru indică faptul că Sfântul Părinte nu concepe “Anul Credinţei” ca pe o problemă internă.

Nu trebuie să ne mulţumim pur şi simplu doar cu aprofundarea mai profundă a credinţei noastre, sau trăirea ei mai bine. Suntem chemaţi de asemenea, să mărturisim despre relaţia noastră cu Isus Hristos în Biserica Catolică. Trebuie să propovăduim folosind mijloacele şi metodele prin care putem ajunge mai bine la oameni în contextul lumii moderne. Sinodul Episcopilor va fi o parte integrantă a “Anului Credinţei“, întrucât va ghida Biserica secolului XXI în munca de împărtăşire a credinţei cu alţii.

Pr. Cristian Laslo

Preluat de pe blogul personal al autorului

Opinii, gânduri, întrebări...