Meniu Toggle menu

Introducere la Anul Credinţei (pentru adulţi)

Biserica Catolică are o propunere tentantă pentru credincioşi: un An dedicat Credinţei! Cu adevărat: un an de zile (de fapt, vom vedea ceva mai încolo, chiar mult peste 365 de zile) în care suntem invitaţi să ne aplecăm asupra acestui subiect, iar Biserica ne va ajuta să o facem în mod rodnic. Dacă pentru unii sună drept ceva nou, trebuie să spunem că nu este o practică neobişnuită pentru Biserică. De fapt, nici măcar nu este primul An al Credinţei. Ca să înţelegem însă mai bine cum stau lucrurile, să o luăm mai de departe.

[Observaţie preliminară: articolul poate părea excesiv de lung şi cu părţi poate mai puţin relevante subiectului. Fiecare este liber să citească acele părţi care îl interesează, sau dacă prezintă subiectul altora să ia anumite părţi şi să le dezvolte după cum simte.]

[Explicaţie: Acest material este suportul unei prezentări PowerPoint care poate fi văzută mai jos în text şi descărcată de aici.]

Atenţie, vă rog!

Biserica se foloseşte de mult timp – dacă am spune dintotdeauna am exagera, dar nu prea mult – de această practică de a dedica anumite zile (ex: duminica), săptămâni (ex: Săptămâna Mare), luni (ex: luna Mariei) sau ani (ex: Anul Credinţei) unor teme sau unor aniversări legate de persoane şi evenimente, iar un prim scop al lor este… să ne atragă atenţia.

Să ne gândim de exemplu la ziua de naştere a vreunei rude îndepărtate: dacă nu am avea în agendă ziua ei de naştere, poate nu am vorbi cu ea ani întregi! Aşa însă, amintindu-ne, o sunăm sau o vizităm. Similar, poate că dacă nu ar fi Paştele trecut în calendar unii nu ar călca deloc la biserică; sau dacă nu ar fi Ziua Mondială a Bolnavului nu ne-am ruga pentru ei, pentru toţi; iar luna sufletelor din purgator ne atrage atenţia asupra importanţei la a ne ruga pentru cei decedaţi din familiile noastre. Exemplele pot desigur continua. Această atenţionare poate fi însă, să admitem, cu efecte superficiale: ne-am amintit… şi am trecut mai departe la ale noastre.

Biserica merge mai departe cu aşteptările de la aceste perioade speciale: îşi doreşte să fie exerciţii de comuniune. Gândiţi-vă când împreună cu familia v-aţi fixat o intenţie de rugăciune şi v-aţi rugat toţi, dar absolut toţi, împreună, pentru acea intenţie. Acum multiplicaţi contextul la familia de peste un miliard de persoane din Biserica Catolică! Vă daţi seama ce comuniune extraordinară se atinge când cu toţii ne rugăm – împreună, la Liturghie – pentru bolnavi, sau pentru tineri, sau pentru viaţa consacrată, sau pentru sfinţirea preoţilor, sau la intenţiile de rugăciune pe care Papa le fixează pentru fiecare lună a anului?!

Desigur, nu totul se reduce la rugăciune. Un alt obiectiv urmărit de Biserică prin zilele, săptămânile, lunile sau anii dedicaţi este să încurajeze studiul, aprofundarea unor teme. Este exact ce se aşteaptă de la acest an: să ne aprofundăm credinţa studiind catehismul. Desigur, şi să o trăim, să o transpunem în viaţă, dar un an de zile ne dă suficient timp să parcurgem dacă nu chiar Catehismul Bisericii Catolice atunci cel puţin Compendiul sau o altă lucrare similară. Iar studiului personal i se adaugă studiul în grupurile parohiale, conferinţele, mesele rotunde, zilele de reculegere, apariţiile de carte şi alte iniţiative similare ale Bisericii.

Nu în ultimul rând, perioadele speciale decretate de Biserică sunt ocazii de sărbătoare, de celebrare. Pavel Stratan cântă cu umor într-una din piesele sale: „Beau şi eu ca moldovanu’ / Patru ori pe an, i-am zis / La Crăciun, de hram, la Paşte / Şi în fiecare zi”. Parafrazând, şi creştinul are patru sărbători mari pe an: Crăciunul, hramul, Paştele şi… fiecare zi. Nu veţi găsi nici o zi din calendar fără vreun sfânt, căruia îi sărbătorim – cel mai adesea – „naşterea” la cer, la viaţa veşnică. Desigur, sunt sărbători mai mici şi mai mari. Dacă dorim un exemplu de sărbătoare mare, de mase, să ne gândim la Zilele Mondiale ale Tineretului celebrate la nivel internaţional, care strâng sute de mii tineri din toate colţurile lumii pentru a-şi celebra împreună credinţa.

Zile Mondiale în Biserica Catolică

Până la anii declaraţi în Biserica Catolică să ne oprim puţin la Zilele Mondiale, deja pomenite în mod repetat. Unele dintre ele sunt cu dată fixă. Astfel, fiecare an se deschie cu Ziua Mondială pentru Pace (1 ianuarie). A doua lună a anului include la 2 februarie Ziua Mondială a Vieţii Consacrate, iar la 11 februarie Ziua Mondială a Bolnavului. Dar nu toate Zilele Mondiale au dată fixă. De exemplu, Ziua Mondială a Tineretului se celebrează în Duminica Floriilor. Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale în duminica dinaintea Rusaliilor. Ziua Mondială a Misiunilor este într-o duminică din luna octombrie. Şi exemplele pot continua (există o Zi Mondială pentru Vocaţii, o Zi Mondială de Rugăciune pentru Sfinţirea Preoţilor, o Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului ş.a.m.d.).

Studiu de caz: ZMCS

Pentru a înţelege mai bine să luăm un exemplu: Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale (ZMCS). An de an, Sfântul Părinte dă un mesaj pentru această ocazie, luând acelaşi subiect din unghiuri diferite, pentru mai bună aprofundare a lui. Astfel, într-un an accentul a căzut pe comuniunea prin mass-media; în altul pe copii, care pot fi educaţi prin mijloacele de comunicare şi care trebuie educaţi pentru a şti cum să folosească corect mijloacele de comunicare; a venit apoi rândul preoţilor să fie subiect central al mesajului, iar la anul vom fi invitaţi să reflectăm la folosirea reţelelor sociale pentru noua evanghelizare.

  • Media: o reţea de comunicare, comuniune şi cooperare (2006)
  • Copiii şi media: o provocare pentru educaţie (2007)
  • Căutarea adevărului pentru a-l împărtăşi (2008)
  • Promovarea unei culturi a respectului, dialogului şi prieteniei (2009)
  • Preotul şi slujirea pastorală în lumea digitală: noile mijloace de comunicare în slujba Cuvântului (2010)
  • Adevărul, proclamarea şi autenticitatea vieţii în era digitală (2011)
  • Tăcere şi cuvânt: cale a evanghelizării (2012)
  • Reţelele sociale: porţi ale adevărului şi credinţei; spaţii noi de evanghelizare (2013)

O privire pe 2012

Şi dacă tot am pomenit Zilele Mondiale, iată şi temele şi datele pe anul acesta (aproape dus).

  • Ziua Mondială pentru Pace – 1 ianuarie
    Educarea tinerilor la dreptate şi la pace
  • Ziua Mondială a Migranţilor – 15 ianuarie
    Migraţiile şi noua evanghelizare
  • Ziua Mondială a Bolnavului – 11 februarie
    „Ridică-te şi mergi! Credinţa ta te-a mântuit” (Lc 17,19)
  • Ziua Mondială a Tineretului – 1 aprilie
    „Bucuraţi-vă mereu în Domnul!” (Fil 4,4)
  • Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii – 29 aprilie
    Vocaţiile – dar al carităţii lui Dumnezeu
  • Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale – 20 mai
    Tăcere şi cuvânt: cale a evanghelizării
  • Ziua Mondială a Misiunilor – 21 octombrie
    „Chemaţi pentru a face să strălucească Cuvântul adevărului”

Luni importante în Biserică

De la zile sărim la luni. În Biserica Apuseană fiecare lună are o „dedicaţie” specială. Iată lista în continuare (cf. CatholicCulture.org):

  • Ianuarie: luna Preasfântului Nume a lui Isus
  • Februarie: luna Sfintei Familii
  • Martie: luna Sf. Iosif
  • Aprilie: luna Duhului Sfânt
  • Mai: luna Preasfintei Fecioarei Maria
  • Iunie: luna Preasfintei Inimi a lui Isus
  • Iulie: luna Preţiosului Sânge a lui Isus
  • August: luna Inimii Neprihănite a Mariei
  • Septembrie: luna Fecioarei Durerilor
  • Octombrie: luna Sfântului Rozariu
  • Noiembrie: luna sufletelor din purgator
  • Decembrie: luna Neprihănitei Zămisliri

Ani importanţi în Biserică

Aşa după cum şi noi ne sărbătorim diversele jubilee (de cristal, argint, aur, diamant ş.a.) de la căsătorie, de exemplu, şi Biserica celebrează fiecare an în care se împlinesc un număr rotund de ani de la anul naşterii lui Isus Cristos (prin convenţie anul zero), respectiv de la anul morţii şi învierii Sale (anul 33). Astfel, orice an care se termină în 00, 25, 33, 50, 75 sau 83 (ca fiind 50+33) este un an jubiliar.

Această practică nu a început din timpul Bisericii primare. De fapt, abia în 1300 a fost sărbătorit primul An Jubiliar, la iniţiativa Papei Bonifaciu al VIII-lea. Încă de la primul Jubileu, credincioşii s-au putut bucura de primirea indulgenţelor, respectând anumite condiţii, practică permanentizată pentru toate Jubileele care au urmat. Şi dacă Papa Bonifaciu a dorit ca Jubileele să se ţină tot la 100 de ani, în 1350, la presiunea Sf. Brigita a Suediei (şi a altora), Papa Clement al VI-lea a celebrat din nou Jubileul. Treptat Anii Jubiliari devin mai deşi, stabilizându-se la frecvenţa indicată de cifrele amintite mai sus, relativ la naşterea, respectiv învierea lui Isus Cristos.

În secolul trecut s-a intrat – anul 1900 – cu Jubileul convocat de Papa Leon al XIII-lea. Au urmat Jubilee în 1925, 1933, 1950, 1975… Dar înainte, în 1967, a fost Anul Credinţei, convocat de Papa Paul al VI-lea pentru a marca 1900 de ani de la martiriul Sfinţilor Petru şi Pavel. Apoi tot secolul trecut am avut Anul Sfânt al Mântuirii, convocat în 1983 de Papa Ioan Paul al II-lea. Acelaşi Pontif ne-a condus în noul mileniu celebrând Marele Jubileu al Anului 2000. Împlinirea a două mii de ani de la naşterea lui Isus Cristos a fost atât de importantă încât a fost pregătită cu alţi trei ani speciali: 1997 – Anul Fiului; 1998 – Anul Duhului Sfânt şi 1999 – Anul Tatălui.

Ani cu tematică pastorală

Ajungem acum la istoria foarte recentă. Astfel, Papa Ioan Paul al II-lea a fost cel care a convocat Anul Rozariului (octombrie 2002 – octombrie 2003), marcând 120 de ani de la Enciclica „Supremi Apostolatus Officio” a Papei Leon al XIII-lea dedicată Rozariului. În acel an, Pontiful de origine poloneză a adăugat la Rozariu cinci mistere, legate de viaţa lui Isus Cristos – ele formează Rozariul de Lumină. Pentru anul următor (octombrie 2004 – octombrie 2005), Papa Ioan Paul al II-lea a convocat Anul Euharistiei, încadrat între Congresul Euharistic Internaţional din Mexic şi Adunarea Ordinară a Sinodului Episcopilor dedicată Euharistiei.

Actualul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea, a convocat mai întâi Anul Paulin (28 iunie 2008 – 29 iunie 2009), la 2000 de ani de la naşterea Sf. Pavel. A urmat Anul Preoţiei (19 iunie 2009 – 11 iunie 2010), ocazionat de împlinirea a 150 de ani de la moartea Sf. Ioan Maria Vianney, patronul preoţilor parohi. Şi în cele din urmă am ajuns şi la Anul Credinţei (11 octombrie 2012 – 24 noiembrie 2013).

Anul Credinţei

Anul Credinţei a fost anunţat încă din 16 octombrie 2011. În predica la Liturghia pentru noua evanghelizare, celebrată în acea zi, Papa Benedict a spus: „Pentru a da un reînnoit impuls misiunii întregii Biserici de a-i conduce pe oameni afară din deşertul în care adesea se află, spre locul vieţii, spre prietenia cu Cristos, care dăruieşte deplinătate vieţii, doresc să anunţ la această celebrare euharistică faptul că am decis să convoc un An al Credinţei.”

Anunţul a fost dat în contextul unei întâlniri dedicate noii evanghelizări, iar prima lună din Anul Credinţei prevede un Sinod al Episcopilor dedicat noii evanghelizări. Ce înseamnă oare „noua evanghelizare”? Biserica, ştim bine, are datoria de a duce Vestea cea Bună tuturor oamenilor. Trebuie să facem însă o diferenţă între:

  • cei care nu au auzit niciodată de Isus Cristos – acestora li se adresează prima evanghelizare
  • şi cei care au auzit de Isus Cristos, dar zelul lor creştin s-a cam răcit – acestora li se adresează noua evanghelizare sau re-evanghelizarea.

Din păcate, ţări întregi care au avut parte de prima evanghelizare încă din primele secole după venirea lui Isus Cristos au acum nevoie să fie retrezite la credinţă, adică re-evanghelizate. Aceasta este deci intenţia Papei Benedict al XVI-lea cu acest an: să îi aducă pe creştinii care traversează acum spiritual „deşertul” în „locul vieţii”, adică la o relaţie mai apropiată, la o relaţie vie cu Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos.

Convocarea oficială a Anului Credinţei s-a făcut prin Scrisoarea apostolică „Porta fidei”, dată în formă de motu proprio de Papa Benedict al XVI-lea la 11 octombrie 2011, adică exact cu un an înainte de începerea lui. Titlul face referinţă la expresia „poarta credinţei” (Fapte 14,27), deschisă de Dumnezeu nu doar evreilor ci tuturor neamurilor.

Perioada

Am văzut deja că Anul Credinţei are ca dată de deschidere 11 octombrie 2012. De ce atunci? Data nu este deloc întâmplătoare: la 11 octombrie se aniversează 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II şi 20 de ani de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice (CBC).

Conciliul Vatican II este al 21-lea Conciliu Ecumenic al Bisericii. Termenul „ecumenic” nu trebuie înţeles în sensul că ar fi fost un Conciliu cu participare catolică, ortodoxă, protestantă ş.a.m.d. A fost un Conciliu catolic, e drept cu invitaţi din alte Biserici şi comunităţi creştine. Prin Concilii Ecumenice se înţelege însă altceva: „ecumenic” etimologic înseamnă „din lumea locuită” (din grecesul oikumene), iar Conciliile Ecumenice sunt cele cu participarea Episcopilor (catolici) din „lumea locuită”, sau mai clar din toată lumea. Un Conciliu cu participare regională nu este deci Conciliu Ecumenic.

Cel care a convocat Conciliul Vatican II a fost Papa Ioan al XXIII-lea, prin Constituţia apostolică „Humanae salutis”, din 25 decembrie 1961. Intenţia sa, în termeni neoficiali, era de a „deschide ferestrele Bisericii ca să mai intre aer proaspăt”. Sau spus cu un cuvânt italian intrat în dicţionarul catolicilor din orice ţară: să producă un aggiornamento, o înnoire, o actualizare în viaţa Bisericii Catolice. Conciliul s-a deschis la 11 septembrie 1962, prima sesiune încheindu-se în decembrie acel an. La jumătatea anului următor (3 iunie 1963), Papa Ioan al XXIII-lea moare. Succesorul său, Papa Paul al VI-lea, anunţă însă că doreşte să continue Conciliul.

Au urmat astfel încă trei sesiuni: septembrie-decembrie 1963, septembrie-noiembrie 1964, septembrie-decembrie 1965. La 8 decembrie 1965 a avut loc închiderea oficială. Recolta Conciliului a fost bogată: 4 constituţii, 9 decrete şi 3 declaraţii. Iată-le în ordine cronologică:

  1. Sacrosanctum concilium: Constituţia despre sfânta liturgie, 4 dec. 1963
  2. Inter mirifica: Decretul asupra mijloacelor de comunicare socială, 4 dec. 1963
  3. Lumen gentium: Constituţia dogmatică despre Biserică, 21 nov. 1964
  4. Orientalium ecclesiarum: Decret despre Bisericile orientale catolice, 21 nov. 1964
  5. Unitatis redintegratio: Decret despre ecumenism, 21 nov. 1964
  6. Christus Dominus: Decret privind misiunea pastorală a episcopilor în Biserică, 28 oct. 1965
  7. Perfectae caritatis: Decret privind reînnoirea vieţii călugăreşti, 28 oct. 1965
  8. Optatam totius: Decret privind formaţia preoţească, 28 oct. 1965
  9. Gravissimum educationis: Declaraţie despre educaţia creştină, 28 oct. 1965
  10. Nostra aetate: Declaraţie despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine, 28 oct. 1965
  11. Dei verbum: Constituţia dogmatică despre revelaţia divină, 18 nov. 1965
  12. Apostolicam actuositatem: Decret despre apostolatul laicilor, 18 nov. 1965
  13. Dignitatis humanae: Declaraţie privind libertatea religioasă, 7 dec. 1965
  14. Ad gentes: Decret privind activitatea misionară a Bisericii, 7 dec. 1965
  15. Presbyterorum ordinis: Decret privind slujirea şi viaţa preoţească, 7 dec. 1965
  16. Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, 7 dec. 1965

Conciliul Vatican II a adus acel aggiornamento sperat, dar – într-un fel inevitabil – şi unele abuzuri. Tocmai de aceea, Papa Benedict al XVI-lea insistă că este nevoie de o interpretare corectă a lui. În cazul României, istoria receptării Conciliului Vatican II are aspectele ei particulare: el s-a desfăşurat pe când ţara noastră era izolată în blocul comunist, astfel că actele lui au ajuns să fie traduse şi cu adevărat disponibile oricui, preot sau laic, abia după 1990. Acest „defazaj” motivat istoric nu scade din importanţa Conciliului pentru Biserica Catolică din România.

Cât priveşte Catehismul Bisericii Catolice, trebuie să spunem că el a apărut ca răspuns la o necesitate resimţită în a doua jumătate a secolului trecut, de a avea credinţa expusă într-o formă clară, concentrată, într-un limbaj actual. Papa Ioan Paul al II-lea, la finalul unui Sinod al Episcopilor reunit pentru a marca 20 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II, a format o comisie care să lucreze la redactarea Catehismului. Cel care a condus această muncă vastă şi dificilă a fost Cardinalul Joseph Ratzinger, astăzi Papa Benedict al XVI-lea. La 11 octombrie 1992, la aniversarea a 30 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II, Papa Ioan Paul al II-lea promulga oficial Catehismul Bisericii Catolice.

Revenind la Anul Credinţei, el se va încheia la 24 noiembrie 2013, în sărbătoarea lui Cristos Rege (încheierea anului liturgic după ritul latin). Aşa se face că Anul Credinţei va avea 410 zile! Aproximativ 14 luni, respectiv aproximativ 58 de săptămâni. Da, nu este un an obişnuit!

Logoul oficial

Logoul este foarte frumos şi uşor de citit. Vedem în primul rând o barcă şi un val sub ea: este imaginea Bisericii, care străbate apele agitate ale istoriei. Catargul este în formă de cruce. Pe el se înalţă velele, care formează trei litere: IHS – de la numele lui Isus Cristos. În fine, observăm şi un soare în fundal: ne gândim imediat la Isus Cristos, Soarele Dreptăţii (troparul Crăciunului), cel prezent în mod real în Euharistie (cercul fiind asemenea unei ostii).

Icoana oficială

Anul Credinţei are şi o imagine oficială: Cristos Pantocrator, un mozaic care se găseşte în Domul din Cefalu, Sicilia, Italia. Este vorba de o Catedrală veche, construcţia ei începând în anul 1131! Probabil se dorea ca întreaga biserică să fie decorată cu mozaicuri, dar nu a fost finalizată decât zona altarului. Regele Roger al II-lea a adus specialişti în arta mozaicului de la Constantinopol, care au realizat şi imaginea cu Cristos Pantocrator, într-o adaptare a stilului bizantin la arhitectura latină.

Pantocrator, tradus din limba greacă, înseamnă Atotputernic. Specific icoanelor cu Cristos Pantocrator este faptul că Isus ţine în mâna stângă o carte (Noul Testament) iar cu mâna dreaptă binecuvântează. În bisericile răsăritene este pictată în turla principală a bisericii, tronând deasupra naosului. În cazul Catedralei din Cefalu (gr. kefale – cap), Cristos Pantocrator se găseşte deasupra altarului. Textul pe care îl ţine în mână Cristos este din Evanghelia lui Ioan, capitolul 8, versetul 12 – „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii” – scris în greacă şi în latină.

Noi credem

Anul Credinţei a fost declarat pentru întreaga Biserică, din orice loc, pentru orice stare de viaţă şi orice vârstă. Cu alte cuvinte, suntem chemaţi să îl celebrăm cu toţii, mici şi mari. Prin acest An al Credinţei, Biserica doreşte să ne amintească de importanţa credinţei. Într-o societate care trimite discuţia despre credinţă în sfera privată, afară din sfera publică, Papa Benedict ne invită la un an care va repeta insistent: credinţă, credinţă, credinţă… Să avem curajul să o facem şi în public, nu doar între zidurile bisericilor.

Este de folos să ne amintim şi să reflectăm la cuvintele pe care Cardinalul Joseph Ratzinger le rostea la Liturghia dinaintea începerii Conclavului care avea să îl aleagă Papă: „A avea o credinţă clară, conform Crezului Bisericii, este adesea etichetat drept fundamentalism. În timp ce relativismul, adică a se lăsa dus ‘de colo-colo de orice curent de învăţătură’, apare drept unica atitudine care e la înălţimea timpurilor de astăzi. Se constituie o dictatură a relativismului care nu recunoaşte nimic drept definitiv şi care lasă drept unică măsură doar propriul eu şi dorinţele acestuia.”

Mai mult decât să ne amintească de credinţă, Anul acesta este o invitaţie, un apel presant la a ne-o cunoaşte, a o trăi, a o mărturisi şi în cele din urmă a o răspândi. Este important să înţelegem că suntem cu toţii chemaţi să devenim apostoli, care duc Vestea cea Bună oriunde merg. Pentru aceasta avem nevoie de o formare permanentă, de o preocupare continuă pentru a creşte în credinţă. În fine, să nu uităm că Anul Credinţei este o sărbătoare a credinţei. Să îl trăim ca atare, impulsionaţi de cuvintele Papei: „Redescoperiţi bucuria în credinţă şi regăsiţi entuziasmul în comunicarea ei!” (cf. Porta fidei 7).

Ce vom face?

Vom acorda desigur o atenţie specială Conciliului Vatican II şi Catehismului Bisericii Catolice, date fiind aniversările deja pomenite. Vom încerca să înţelegem importanţa lor pentru viaţa Bisericii, precum şi pentru viaţa noastră de credinţă. Vom căuta să aprofundăm cunoaşterea credinţei participând la întâlniri de cateheză şi citind noi înşine din catehisme şi alte cărţi despre credinţă. Şi pentru că credinţa nu trebuie doar cunoscută ci şi trăită şi nutrită, vom practica Sacramentele, în principal Spovada şi Euharistia.

Anul Credinţei ne invită şi la o reflecţie asupra propriei credinţe: este ea firavă sau cu rădăcini solide? O încercare ne va zgudui credinţa? De asemenea, trebuie să ne întrebăm ce mărturie dăm noi prin cuvintele şi faptele noastre? Îi întărim în credinţă pe ceilalţi sau îi smintim? Cu siguranţă, nimeni nu se va descoperi pe sine ca fiind perfect, astfel că trebuie să lucrăm mereu la convertirea noastră, pentru a creşte în sfinţenie. Nu în ultimul rând, acest An special este o invitaţie la a citi (şi mai mult) din Biblie şi a ne ruga (şi mai mult).

Sugestii foarte concrete pentru trăirea acestei perioade se pot găsi în materialul 10 moduri în care catolicii pot trăi Anul Credinţei.

Spre aprofundare

Cei care doresc să afle mai multe informaţii despre Anul Credinţei, o pot face vizitând situl Anul-Credintei.Catholica.ro. Scrisoarea apostolică „Porta fidei” prin care Papa Benedict al XVI-lea a convocat Anul Credinţei, respectiv un document cu indicaţii pastorale dat de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, se găsesc pe situl Magisteriu.ro.

La final propunem două pasaje spre meditaţie din scrisoarea apostolică amintită.

„Nu putem accepta ca sarea să devină insipidă şi lumina să fie ţinută ascunsă. Şi omul de astăzi poate să simtă din nou necesitatea de a merge asemenea femeii samaritene la fântână pentru a-l asculta pe Isus care invită la a crede în El şi la a lua din izvorul Său din care ţâşneşte apă vie. Trebuie să regăsim gustul de a ne hrăni cu Cuvântul lui Dumnezeu, transmis de Biserică în mod fidel, şi cu Pâinea vieţii, oferite celor care sunt discipolii Săi. Într-adevăr, învăţătura lui Isus răsună încă în zilele noastre cu aceeaşi forţă: ‘Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică’.” (Porta fidei 3)

„Ajungând la capătul vieţii sale, Apostolul Paul i-a cerut discipolului Timotei să ‘caute credinţa’ cu aceeaşi statornicie ca atunci când era tânăr. Să simţim această invitaţie adresată fiecăruia dintre noi, pentru ca nimeni să nu devină leneş în credinţă. Ea ne însoţeşte în întreaga viaţă, permiţându-ne să percepem cu o privire mereu nouă minunăţiile pe care Dumnezeu le săvârşeşte pentru noi. Concentrată să perceapă semnele timpurilor în ziua de astăzi a istoriei, credinţa ne angajează pe fiecare dintre noi să devenim semne vii ale prezenţei Celui Înviat în lume. De aceea, lumea astăzi are nevoie în mod deosebit de mărturia credibilă a celor care, luminaţi în minte şi în inimă de Cuvântul Domnului, sunt capabili să deschidă inimile şi minţile multora la dorinţa de Dumnezeu şi de viaţă adevărată, aceea care nu are sfârşit.” (Porta fidei 15)

–––––––––
Material realizat de Radu Capan pentru Cateheza.ro
Textul (fişier Word) este însoţit de o prezentare (fişier PowerPoint)

Opinii, gânduri, întrebări...