Meniu Toggle menu

Primele o sută de zile

Arhiepiscopul Rino Fisichella

Anul Credinţei a debarcat şi în China: Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări a pus în reţea logoul şi calendarul său în caractere chinezeşti, pentru a le face prezent în comunităţile şi în Bisericile din marea ţară asiatică. Asta a destăinuit ziarului nostru arhiepiscopul preşedinte Rino Fisichella, care în acest interviu la aproape o sută de zile de la deschiderea celebrărilor trage primele rezultate priveşte la viitor cu optimism motivat.

La 11 octombrie Benedict al XVI-lea a inaugurat Anul Credinţei. Puteţi să trasaţi un bilanţ iniţial?

Primele reacţii au fost de mare entuziasm şi de interes profund. Şi acest lucru se poate atinge cu mâna în foarte multe micromanifestări: în multele scrisori pastorale – scrise de episcopi diecezelor proprii – care în program sunt toate dedicate credinţei; în iniţiativele promovate la nivel parohial pentru a reflecta asupra diferitelor articole ale Crezului; şi în răspândirea extremă pe care a avut-o logoul oficial al Anului Credinţei, unde pe un spaţiu pătrat este reprezentată o barcă aflată în navigaţie, imagine a Bisericii, şi al cărei catarg este o cruce care susţine velele, care realizează grupul de trei litere al numelui lui Cristos. Scrisul Anul Credinţei care-l însoţeşte, precum şi calendarul „marilor evenimente” au fost traduse în cele mai mari limbi, dar şi în alte limbi, chiar şi în chineză. Deci Anul Credinţei a ajuns în China, unde este prezent în comunităţile şi în Bisericile care trăiesc şi ele această experienţă de Biserică universală. Acest lucru l-a afirmat deja Sfântul Părinte în timpul audienţei pentru urările de Crăciun adresate Curiei Romane. Şi Papa nu numai că s-a arătat foarte mulţumit, dar chiar mi-a destăinuit că şi comunităţi protestante s-au arătat interesate. Aşadar, există un mare ferment în toată lumea şi aş spune că a pornit cu piciorul corect.

Ce repercusiuni practice a avut asupra Bisericilor locale recentul Sinod al episcopilor dedicat temei transmiterii credinţei creştine?

Marea adunare sinodală cu episcopii veniţi în Vatican din cele cinci continente a fost un moment central pentru reflecţia despre noua evanghelizare în Biserică. Astfel a ajuns să trezească un profund interes în Bisericile particulare, care au înţeles nu numai importanţa ci şi urgenţa noii evanghelizări. Pentru că dacă toţi suntem de acord cu privire la importanţă, cu privire la urgenţa de a ne reînnoi pe noi înşine, deci conştiinţa credincioşilor de a fi însufleţiţi de un spirit misionar, mai este de lucrat. Şi cred că asupra acestui aspect Sinodul s-a arătat pe larg conştient. Trecând la concret, pot spune că, de exemplu, despre tema noii evanghelizări eu însumi am fost invitat să vorbesc în zilele trecute în Franţa. Şi un seminar despre aceste tematici a fost organizat şi de Conferinţa episcopală italiană. În acest sens, Sinodul a fost o etapă fundamentală. Acum Papa lucrează la exortaţia apostolică, la care şi noi drept Consiliu Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări ar trebui să fim capabili să dăm contribuţia noastră; în timp ce etapa următoare va fi aceea a unei angajări mai directe a dicasterului nostru pentru a mobiliza toată Biserica asupra ceea ce a fost indicat de Benedict al XVI-lea în omilia de la începutul Sinodului. O omilie care în multe privinţe a fost programatică, pentru că a explicat că pastoraţia obişnuită, adică viaţa zilnică a comunităţii creştine trebuie să fie însufleţită de un reînnoit şi profund spirit misionar, îndreptat spre noua evanghelizare şi spre evanghelizarea celor care încă nu-l cunosc pe Isus Cristos.

Pontiful transferat recent şi competenţa asupra catehezei de la Congregaţia pentru Cler la dicasterul dumneavoastră. Ce înseamnă în concret?

Înainte de toate înseamnă că Pontiful a voit să dea o continuare acelei mişcări începute cu Conciliul al II-lea din Vatican menită să unească tot mai mult cateheza cu evanghelizarea însăşi, pentru că aceasta din urmă cere şi o formare a credincioşilor. De altfel, una din realităţile pe care le constatăm este analfabetismul profund cu privire la conţinuturile fundamentale ale credinţei. În afară de asta, Benedict al XVI-lea dăduse deja dicasterului nostru competenţa pentru a promova Catehismul Bisericii Catolice (CBC), pentru a face din acesta din urmă un punct de referinţă determinant pentru cateheză. Fiind un moment special în viaţa comunităţii creştine, cateheza trebuie să fie învăţată cu metodologie proprie şi chiar cu itinerarii care să arate caracterul sistematic al magisteriului Bisericii. Şi o cateheză care face referinţă în mod necesar la CBC cuprinde prin urmare cele patru etape – mărturisirea credinţei, celebrarea ei, trăirea ei în urmarea lui Cristos şi rugăciunea – pe care Papa le-a descris în scrisoarea apostolică Porta fidei. Deci cateheza slujeşte noua evanghelizare ca moment de înaltă formare a credincioşilor şi nu numai ca pregătire pentru iniţierea creştină.

Dumneavoastră aţi pus marca de „mare eveniment” pe câteva întâlniri care vor caracteriza anul 2013 până la încheierea Anului Credinţei la 24 noiembrie. Care dintre acestea trezesc aşteptările dumneavoastră cele mai mari?

Toate „marile evenimente” au particularităţile lor: înainte de toate a fost canonizarea prezidată de Papa la 21 octombrie, dat fiind faptul că în Anul Credinţei primul obiectiv trebuie să fie cel al sfinţeniei. Acum, în februarie, va fi inaugurarea la Castel Sant’Angelo a unei expoziţii artistice despre drumul lui Petru, cu intenţia de a ţine unit pelerinajul la mormântul Apostolului cu reflecţia despre conţinuturile credinţei creştine prin artă. Mai ales există în calendar adunările pentru câteva categorii: cea a copiilor miruiţi şi a celor care urmează să primească mirul, care vor arăta entuziasmul şi bucuria atâtor copii în a conştientiza şi în a face o alegere personală cu privire la credinţa lor baptismală; şi apoi cea a mişcărilor în ajunul Rusaliilor, cea a seminariştilor, novicilor şi a tuturor celor care sunt pe drum vocaţional, şi zilele dedicate evlaviei populare şi mariane şi apărării vieţii. Va fi foarte importantă ziua cateheţilor, de a căror formare trebuie să fim interesaţi cu toţii. În sfârşit, în octombrie va fi ziua pentru familii, ca moment forte care – în lumina Întâlnirii mondiale desfăşurate la Milano şi a recentului discurs al Papei adresat Curiei Romane – vrea să reafirme angajarea Bisericii pentru celula fundamentală a societăţii.

De o lună de acum şi Papa „twitează”. Ce credeţi despre folosirea noilor media în vestirea Evangheliei?

Noi suntem o realitate tânără, născută în epoca digitală, şi situl nostru web dedicat Anului Credinţei este fără îndoială printre cele mai căutate situri ale Vaticanului. Google ne-a trimis recent o comunicare oficială cu privire la creşterea constată a interesului şi a vizitelor pe care pagina www.Annusfidei.va le avea şi pe care continuă să le aibă. De altfel, am realizat-o în cinci limbi – italiană, engleză, franceză, spaniolă şi portugheză – şi în curând vor fi şi poloneză şi germană. În acest mod încercăm să acoperim întreaga panoramă internaţională. Am primit mari felicitări şi cred că şi aceasta a fost o alegere învingătoare.

Pontiful a acordat indulgenţa plenară celor care participă la celebrările din Anul Credinţei. Vreţi să explicaţi despre ce este vorba?

Papa a convocat acest al doilea An al Credinţei, după cel voit de Paul al VI-lea, desfăşurat de la 29 iunie 1967 la 30 iunie 1968. Penitenţiaria Apostolică, solicitată imediat de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, a dispus ca pe parcursul întregului An al Credinţei vor putea dobândi indulgenţa plenară, aplicabilă şi pentru sufletele răposaţilor, toţi credincioşii cu adevărat căiţi, spovediţi cum se cuvine, împărtăşiţi sacramental şi care să se roage după intenţiile Sfântului Părinte, în patru moduri. Înainte de toate, participând măcar la trei momente de predici în timpul misiunilor ppopulare, sau la cel puţin trei lecţii despre actele Conciliului al II-lea din Vatican şi despre articolele din Catehismul Bisericii Catolice, în orice biserică sau loc corespunzător; în al doilea rând vizitând în pelerinaj o bazilică papală, o catacombă, o catedrală, un loc sacru desemnat de Ordinariul locului (de exemplu bazilici minore şi sanctuare dedicate Sfintei Fecioare Maria, apostolilor şi sfinţilor patroni) şi participând le celebrări sacre sau măcar oprindu-se pentru un corespunzător timp de reculegere, încheind cu Tatăl Nostru, mărturisirea de credinţă, invocaţiile la Fecioara Maria şi la sfinţii apostoli sau patroni. O a treia modalitate este aceea de a participa, în zilele determinate de Ordinariul locului (de exemplu în solemnităţile Domnului, ale Sfintei Fecioare, în sărbătorile sfinţilor apostoli şi patroni, în sărbătoarea Catedrei Sfântului Petru), la o celebrare euharistică solemnă sau la liturgia orelor, adăugând mărturisirea de credinţă. În sfârşit, se poate obţine indulgenţa reînnoind promisiunile de la botez într-o zi aleasă liber pentru vizitarea baptisteriului sau a celorlalte locuri în care s-a primit sacramentul. Deci Anul Credinţei străbate diferitele etape ale vieţii comunităţii creştine în practica zilnică, unde unele semne capătă o semnificaţie mai puternică: între acestea aş semnala mărturisirea de credinţă şi celebrarea sacramentului reconcilierii cu care este legată indulgenţa. Pentru aceasta, aici în Vatican am cerut bazilicii Sfântul Petru ca duhovnicii să fie tot mai disponibili pentru a administra sacramentul.

Interviu de Gianluca Biccini pentru L’Osservatore romano, miercuri 16 ianuarie 2013
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu pentru situl Ercis.ro

Opinii, gânduri, întrebări...